Meniu
Coșul tău

Biostem Natural

Biostem Natural
Nou Cele mai bune
Biostem Natural
400,00 Lei
Fără TVA: 400,00 Lei
CE SUNT CELULELE STEM?

Celulele stem adulte sunt celule nediferenţiate aflate printre celulele cu funcţii specializate, în cadrul unui ţesut sau organ, care au capacitatea de autoregenerare şi de diferenţiere în cele mai importante tipuri celulare.

Importanța celulelor stem pentru sănătate

Organismul uman este format din peste 200 de tipuri de celule adulte diferite, cu funcții clar definite (ex. celulele musculare se contractă, celulele nervoase sunt responsabile de formarea și transmiterea impulsurilor nervoase, hematiile transportă O2 la țesuturi și preia CO2). Toate aceste celule somatice adulte provin dintr-o singură categorie de celule nespecializate cu caracteristici unice, celulele stem.

Dacă în viața intrauterină, celulele stem erau responsabile de formarea și dezvoltarea fătului, rolul lor rămâne esențial și pe parcursul vieții. După naștere, acestea sunt responsabile de reînnoirea periodică a celulelor adulte îmbătrânite, precum și de promovarea regenerării țesuturilor și a organelor după diverse boli, infecții, agresiuni ale factorilor de mediu etc., datorită capacității lor de a da naștere unei game diverse de celule somatice adulte. Atunci când intervine o boală - inflamatorie, virală sau degenerativă (boala neopalzică, boala Parkinson, scleroza multiplă, atrofii musculare, leucemii, accident vascular cerebral, boala Huntington, boli ale măduvei spinării şi multe altele) sau diverse accidente (traumatisme), au loc distrugeri celulare masive la nivelul țesuturilor organului afectat. Astfel, în țesuturile respective sunt activate mecanisme de refacere tisulară, iar celulele stem, prin activitatea lor caracteristică, înlocuiesc celulele distruse. 

Celulele stem sunt elemente de bază ce participă la procesele de prevenire a îmbătrânirii și de menținere în parametri fiziologici a funcțiilor organismului. Importanţa lor rezidă tocmai în această posibilitate de a se dezvolta în orice tip de celulă din organismul uman, ele fiind ca o armată proprie de medici microscopici.

Celulele stem - noțiuni de bază

Celula stem (denumită şi celulă suşă) este definită ca o celulă care, prin diviziune, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem (păstrând astfel caracterul nediferenţiat) sau de a se diferenţia în urma unor diviziuni succesive în alte tipuri de celule specializate (hepatice, nervoase, epiteliale, musculare, sanguine etc.). În acest fel, celula stem se poate divide fie simetric (caz în care rezultă ori două noi celule stem, ori două celule diferenţiate) (fig. 1, stadiul 1), fie asimetric (rezultând o celulă stem şi o celulă diferenţiată) (fig. 1, stadiul 2). Capacitatea celulei stem de a da naştere unei celule identice se numeşte autoînnoire (self-renewal), iar cea de a da naştere unor alte tipuri de celule se numeşte diferenţiere. Celulele stem posedă capacitatea de a se transforma în celule înalt specializate, care mai departe pot forma orice tip de ţesut şi organ din corp. De exemplu, celulele stem din piele pot face mai multe celule stem de piele sau se pot transforma în celule diferenţiate de piele care au activitate specifică, cum ar fi abilitatea de a face melanină.

EXISTĂ TREI TIPURI DE CELULE STEM:
I. Celulele stem embrionare: după fertilizare, aceste celule nespecializate se transformă în alte tipuri de celule.
Pentru a putea recolta celulele stem embrionare în scopul dezvoltării unui tratament, embrionul trebuie distrus în laborator. Desigur, aceasta ridică mari semne de întrebare legate de etica profesională. Când un ovul şi un spermatozoid se contopesc în timpul concepţiei, un ovul fertil ia naştere. Acest ovul fertil se va divide într-un embrion, în două celule.
La rândul lor, aceste două celule se vor divide repetat, astfel că numai după câteva săptămâni fetusul începe dezvoltarea naturală. La naştere, acest fetus intră în lumea reală ca un nou născut, un copil care va deveni adult.
Lucrul uimitor este că un singur ovul fertil se poate transforma prin diviziune într-o varietate de celule. Natura face acest lucru posibil cu ajutorul lanţului de celule stem, celule care se divid într-una nouă şi specializată, cum ar fi celula nervoasă, celula de piele, celula de ficat etc.



Celulele stem embrionare sunt celule nediferenţiate care au particularităţi ce le deosebesc fundamental de celulele adulte cu funcţii specializate.
Capacitatea lor de diviziune este nelimitată în condiţiile în care organismul căruia aparţin este viu, iar din această caracteristică derivă cea mai importantă funcţie pe care o au şi pentru care sunt atât de folosite, şi anume aceea de a acţiona precum un sistem de refacere şi reparare a oricărei părţi constituente a organismului.
La fiecare diviziune a unei celule mamă, apar celule fiice cu capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem sau de a se dezvolta în celule cu funcţii specializate, cum ar fi celulele musculare, nervoase sau celulele sanguine.
Totuşi, nu toate celulele stem posedă aceeaşi capacitate de replicare sau acelaşi potenţial de diferenţiere, motiv pentru care cercetătorii le-au împărţit în mai multe clase, astfel:
1. Celule stem totipotente, din care se poate forma embrionul;
2. Celule stem pluripotente, care sunt capabile să genereze orice fel de ţesut adult şi care sunt înglobate în termenul de celule stem embrionare;
3. Celule stem multipotente, care au proprietăţi de regenerare a unor ţesuturi specifice, cum ar fi pielea, ficatul, tractul intestinal.
II. Celulele stem din cordonul ombilical: se pot diferenţia, la rândul lor, în alte tipuri de celule. Aceste celule sunt foarte tinere şi, în acelaşi timp, foarte prolifice, fiind foarte uşor de obţinut. Toate aceste celule pot fi congelate şi utilizate într-un viitor tratament fie pentru donator, fie pentru un alt pacient.
III. Celulele stem adulte: sunt celule nediferenţiate aflate printre celulele cu funcţii specializate, în cadrul unui ţesut sau organ, care au capacitatea de autoregenerare şi de diferenţiere în cele mai importante tipuri celulare. Rolul esenţial al acestor celule în organismul viu este acela de a menţine integritatea şi de a repara uzura ţesutului în care se găsesc.

Astfel de celule stem au fost identificate în multe ţesuturi şi organe. Ele ocupă, în cadrul ţesutului, o zonă specifică bine delimitată, unde pot rămâne sub formă nediferenţiată chiar şi ani, până când sunt activate şi încep să se dividă sub influenţa directă a leziunilor tisulare.

Odată cu înaintarea în vârstă, numărul celulelor stem
existente în circulaţia sanguină scade semnificativ

De aceea este necesar să aducem permanent un aport de celule stem adulte în organism.

DE CE GAMA BIOSTEM?
- Celulele stem adulte acționează în întregul organism în funcție de cerințele acestuia;
- Sunt stimulate celulele proprii (nu există riscul de respingere);
- Produsele conțin doar ingrediente naturale: extracte standardizate și plante medicinale;
- Pot fi utilizate preventiv;
- Sunt ușor de administrat (în comparație cu intervenția chirurgicală);
- Au costuri mici (în comparație cu tratamentul invaziv);


BIOSTEM NATURAL S-50

MOD DE ADMINISTRARE: 

Câte 1-3 capsule/zi din fiecare flacon, cu pauză de o oră între ele. Mai întâi se administrează capsula Protector, iar apoi capsula Activator. A se consuma înainte sau după masă cu o oră. 

INGREDIENTE/CAPSULĂ:
PROTECTOR: Gheara-mâţei (Uncaria tomentosa) – 20 mg; Gheara-diavolului (Harpagophytum procumbens) – 60 mg; Echinacea purpurea – 70 mg; Aloe Ferox (Aloe ferox) – 40 mg; Coada-calului (Equisetum arvense) – 50 mg; Soc (Sambucus nigra) – 60 mg; Urzica-albă (Lamium album) – 50 mg; Alga calcaroasă (Lithothamnium calcareum) ‑50 mg; MSM – 50 mg; capsulă gelatină – 100 mg 

ACTIVATOR: Alga AFA (Aphanizomenon flos-aquae) – 60 mg; Chlorella, algă (Chlorella pyrenoidosa) – 60 mg; Spirulină, algă (Spirulina platensis) – 50 mg; Astragalus (Astragalus membranaceus) – 80 mg; Ganoderma (Ganoderma lucidum) – 50mg; Aloe Ferox (Aloe ferox) – 50 mg; Mesteacăn (Betula alba) – 50 mg; Glucozamină Sulfat 2KCI (din crustacee marine) – 50 mg; capsulă gelatină – 100 mg 

PRECAUȚII: Persoanelor cu boli autoimune li se recomandă sfatul specialistului înainte de utilizarea produsului 

CONTRAINDICAȚII: Produsul nu este recomandat persoanelor alergice la oricare dintre componentele produsului, celor cu medicație anticoagulantă (warfarină), celor cărora le-a fost efectuat sau urmează să li se efectueze un transplant și persoanelor cu hipertiroidie. A se întrerupe administrarea produsului înaintea intervențiilor chirurgicale. 

ATENŢIONĂRI: A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. A se administra cu prudenţă femeilor însărcinate sau celor care alăptează. A se păstra bine închis, ferit de umiditate şi căldură. Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat şi echilibrat şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. 

EFECTE
Contribuie la:
procesul de producere a celulelor stem adulte și favorizează deplasarea lor în țesuturile de care organismul are nevoie;
• refacerea unor țesuturi (articulare, musculare, nervoase, oculare etc.) distruse de procesele degenerative;
• funcționarea și regenerarea normală a sistemului nervos;
• formarea cu o morfologie normală a elementelor figurate ale sângelui;
• diminuarea proceselor inflamatorii;
• mecanismele naturale de reglaj endocrin ale organismului;
• activitatea ficatului și menţinerea valorilor normale ale transaminazelor;
• refacerea organismului în afecţiuni ale sistemului nervos central și periferic;
• prevenirea și combaterea tulburărilor psiho-emoţionale: insomnie, depresie, sindrom anxios-depresiv, sindrom de oboseală cronică, atacuri de panică;
• lupta organismului în cazul afecțiunilor tumorale şi în timpul tratamentului cu chimioterapie şi radioterapie;
• susținerea organismului în cazul deficienţei imunitare cronicizate, traduse prin sensibilitate la infecţii respiratorii, reno-urinare;
• buna funcționare a aparatului reproducător masculin şi feminin.



BIBLIOGRAFIE BIOSTEM - Studii de evidențiere a proprietăților ingredientelor ce demonstrează stimularea naturală a producției de celule STEM

• Plant Polysaccharides Attenuate Fluorouracil Toxicity for the Small Intestinal Epithelium. Safonova EA, Lopatina KA, Vychuzhanina AV, Ermolaeva LA, Razina TG, Zueva EP. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/27383155
• Proliferative activity of a blend of Echinacea angustifolia andEchinacea purpurea root extracts in human vein epithelial, HeLa, and QBC-939 cell lines, but not in Beas-2b cell lines Simon Angelo Cichello, Qian Yao,and Xiao Qiong He https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pmc/articles/PMC4833461/
• Medicinal plants--prophylactic and therapeutic options for gastrointestinal and respiratory diseases in calves and piglets? A systematic review. Ayrle H, Mevissen M, Kaske M, Nathues H, Gruetzner N, Melzig M, Walkenhorst M. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/27268043
• Providing evidence for use of Echinacea supplements in Hajj pilgrims for management of respiratory tract infections.Daneshmehr MA, Tafazoli A. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/27157957
• A natural herbal remedy modulates angiogenic activity of bronchoalveolar lavage cells from sarcoidosis patients Dorota M. Radomska-Leśniewska,Ewa Skopińska- Różewska, Urszula Demkow, Jarosław Jóźwiak,Małgorzata Sobiecka, and Barbara Joanna Bałan https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/27095919
• Phytopharmacologic preparations as predictors of plant bioactivity: A particular approach to Echinacea purpurea (L.) Moench antioxidant properties. Pires C, Martins N, Carvalho AM1, Barros L, Ferreira IC. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27036611
• Pregnancy outcomes after prenatal exposure to echinacea: the Norwegian Mother and Child Cohort Study. Heitmann K, Havnen GC, Holst L, Nordeng H. https://www.ncbi.nlm. nih.gov/pubmed/26895223
• Chemotherapeutical effects of the herbal medicine Uncaria tomentosa (Willd.) DC.Almeida IV1, Soares LC2, Lucio FT2, Cantagalli LB2, Reusing AF2, Vicentini VEP2. https:// www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/28973761
• Assessment of the Bioaccessibility of Trace Elements in Cat’s Claw Teas by In Vitro Simulated Gastrointestinal Digestion Using FAAS.Pereira Junior JB1, Brito RCM1, Pereira LPB1, Fernandes Dantas KG2. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/28667513
• Uncaria tomentosa Leaves Decoction Modulates Differently ROS Production in Cancer and Normal Cells, and Effects Cisplatin Cytotoxicity. Kośmider A1, Czepielewska E2, Kuraś M3, Gulewicz K4, Pietrzak W5, Nowak R6, Nowicka G7. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/28417940
• Selective monoamine oxidase B inhibition by an Aphanizomenon flos-aquae extract and by its constitutive active principles phycocyanin and mycosporine-like amino acids. Scoglio S, Benedetti Y, Benvenuti F, Battistelli S, Canestrari F, Benedetti S. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/24690316.
• Natural cures for breast cancer treatment. Shareef M, Ashraf MA, Sarfraz M. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pmc/articles/PMC4881189/
• Antioxidant properties of a novel phycocyanin extract from the blue-green alga Aphanizomenon flos-aquae. Benedetti S, Benvenuti F, Pagliarani S, Francogli S, Scoglio S, Canestrari F. Life Sci. 2004 Sep 24;75(19):2353-62. https://www.ncbi.nlm.nih. gov/pubmed/15350832.

INGREDIENTE/CAPSULĂ:
PROTECTOR: Gheara-mâţei (Uncaria tomentosa) – 20 mg; Gheara-diavolului (Harpagophytum procumbens) – 60 mg; Echinacea purpurea – 70 mg; Aloe Ferox (Aloe ferox) – 40 mg; Coada-calului (Equisetum arvense) – 50 mg; Soc (Sambucus nigra) – 60 mg; Urzica-albă (Lamium album) – 50 mg; Alga calcaroasă (Lithothamnium calcareum) ‑50 mg; MSM – 50 mg; capsulă gelatină – 100 mg 

ACTIVATOR: Alga AFA (Aphanizomenon flos-aquae) – 60 mg; Chlorella, algă (Chlorella pyrenoidosa) – 60 mg; Spirulină, algă (Spirulina platensis) – 50 mg; Astragalus (Astragalus membranaceus) – 80 mg; Ganoderma (Ganoderma lucidum) – 50mg; Aloe Ferox (Aloe ferox) – 50 mg; Mesteacăn (Betula alba) – 50 mg; Glucozamină Sulfat 2KCI (din crustacee marine) – 50 mg; capsulă gelatină – 100 mg 

EFECTE
Contribuie la:
• procesul de producere a celulelor stem adulte și favorizează deplasarea lor în țesuturile de care organismul are nevoie;
• refacerea unor țesuturi (articulare, musculare, nervoase, oculare etc.) distruse de procesele degenerative;
• funcționarea și regenerarea normală a sistemului nervos;
• formarea cu o morfologie normală a elementelor figurate ale sângelui;
• diminuarea proceselor inflamatorii;
• mecanismele naturale de reglaj endocrin ale organismului;
• activitatea ficatului și menţinerea valorilor normale ale transaminazelor;
• refacerea organismului în afecţiuni ale sistemului nervos central și periferic;
• prevenirea și combaterea tulburărilor psiho-emoţionale: insomnie, depresie, sindrom anxios-depresiv, sindrom de oboseală cronică, atacuri de panică;
• lupta organismului în cazul afecțiunilor tumorale şi în timpul tratamentului cu chimioterapie şi radioterapie;
• susținerea organismului în cazul deficienţei imunitare cronicizate, traduse prin sensibilitate la infecţii respiratorii, reno-urinare;
• buna funcționare a aparatului reproducător masculin şi feminin.

PRECAUȚII: Persoanelor cu boli autoimune li se recomandă sfatul specialistului înainte de utilizarea produsului 

CONTRAINDICAȚII: Produsul nu este recomandat persoanelor alergice la oricare dintre componentele produsului, celor cu medicație anticoagulantă (warfarină), celor cărora le-a fost efectuat sau urmează să li se efectueze un transplant și persoanelor cu hipertiroidie. A se întrerupe administrarea produsului înaintea intervențiilor chirurgicale. 

ATENŢIONĂRI: A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. A se administra cu prudenţă femeilor însărcinate sau celor care alăptează. A se păstra bine închis, ferit de umiditate şi căldură. Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat şi echilibrat şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. 



Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
Rău Bun
Etichete: Biostem Natural